Vă invităm într-o frumoasă odisee în Anatolia Orientală, în estul îndepărtat al Turciei, călătorie care va începe din Ankara, capitala ţării, de unde ne vom îndrepta spre coasta de sud a Mării Negre, parcurgând un traseu mirific spre Trabzon. Vom străbate celebrul Drum al Mătăsii prin Munţii Zigana, până în apropierea muntelui sacru Ararat, unde se presupune că ar fi îngropată Arca lui Noe şi vom ajunge la pitorescul lac Van, cel mai mare lac sărat al Turciei. Vom vizita moschei străvechi, mănăstiri “agăţate” de stânci, biserici, medrese şi caravanseraiuri, ne vom minuna de Ishak Pașa, cel mai spectaculos castel din estul îndepărtat al Turciei, vom descoperi ruinele oraşului fantomă Ani, capitala Armeniei medievale şi vom ajunge în apropierea graniţei cu Armenia şi cu Iranul. Ne vom întoarce acasă fericiţi, îmbogăţiţi şi cu o mare dorinţă de a reveni!
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Turcia
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Turcia
Info insotitor: român şi ghizi locali vorbitori de limbă engleză
Obiective natura: Râul Yesilirmak, Marea Neagră, Parcul Boztepe, Lacul Uzungol, Râul Altindere, Parcul Naţional Valea Altindere din Trabzon, Munţii Zigana, Râul Arpacay, Muntele Ararat, Lacul Van, Insula Akdamar, Muntele Nemrut, Muntele Argaeus, Valea Roşie, Râul Kizilirmak, Valea Ihlara, Râul Melendiz
Obiective arta: Mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk din Ankara, Castelul medieval din Ankara, Castelul din Ankara, ruinele din Hattusa, basoreliefurile din Yazilikaya, Mănăstirea Sumela, biserica Ayasofya din Trabzon, Moscheea Gulbahar Hatun din Trabzon, ruinele Castelulului din Trabzon, Casa lui Ataturk din Trabzon, Cifte Minareli Medrese din Erzurum, Moscheea Fethyie din Kars, Palatul Ishak Pașa din Dogubeyazit, Biserica Sfintei Cruci din Akdamar, Castelul kurd Hosap din Akdamar, citadela oraşului Van, situl arheologic de la Hakkari, giganticele statui ale zeilor şi zeiţelor romano-persane din Nemrut, Muzeul Gaziantep, Tumulusul funerar al Regelui Antioch din Nemrut, oraşul subteran Kaymakli
Obiective distractii: Vizitarea Muzeului Civilizaţiilor Anatoliene din Ankara, urcare cu mini-busuri pe muntele Nemrut, vizitarea Muzeului Naţional în aer liber din Goreme
Info tarif:
1995 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 360 EURO
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de 15 turişti)
Nr minim de turisti: 15
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 13
Cină: 13
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Istanbul – Ankara- Masa: In avion, cină
- Cazare: Hotel Anemon 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (09:35 / 11:00), de unde se va pleca spre Ankara cu zborul TK 2150 (13:00 / 14:05). Sosire la Ankara, capitala Turciei, al doilea oraş ca mărime al ţării, unde ne vom întâlni cu ghidul local care ne va face o primă introducere în istoria locurilor. Transfer pentru cină și cazare la Hotel Anemon 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Ankara- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Anemon 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur panoramic Ankara
Memorialul Anitkabir
Mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk
Castelului medieval din Ankara
Muzeul Civilizaţiilor Anatoliene
- Descriere: Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom porni într-un tur panoramic de oraş, prilej cu ocazia căruia vom vizita şi cele mai importante obiective turistice din Ankara precum Memorialul Anitkabir unde se află mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk, liderul Războiului de Independenţă al Turciei, fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia, dar şi locul în care este înmormântat cel de-al doilea preşedinte al Turciei, Ismet Inonu. Turul va continua cu vizitarea Castelului medieval din Ankara, o fortificaţie din epoca antică, a cărui dată a construirii sale a rămas necunoscută, fiind cucerit pe rând de romani şi bizantini, ulterior capturat de turcii selgiucizi în anul 1073, apoi de Cavalerii Cruciazi în anul 1101 şi mai apoi iar de selgiucizi în anul 1227. Toate aceste cuceriri au lăsat urme serioase asupra castelului, care în timpul Imperiului Otoman, la ordinul lui Ibrahim Pașa din anul 1832, a beneficiat de numeroase reparaţii. În continuarea zilei vom vizita Muzeul Civilizaţiilor Anatoliene, situat în apropierea Castelului din Ankara, muzeu care funcţionează într-o clădire care a adăpostit iniţial un bazar, ulterior fiind tranformat la dorinţa preşedintelui Ataturk în Muzeul Civilizaţiilor Anatoliene sau Muzeul Hitit. Muzeul a fost premiat în anul 1997 ca fiind cel mai bun muzeu al zonei, datorită exponatelor unice care au aparţinut civilizaţiilor care au trecut prin Anatolia de la asirieni, urartieni, hitiţi, frigieni şi lidieni până la greci şi romani. Cină şi cazare în Ankara la Hotel Anemon 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Ankara – Hattusa – Yazilikaya – Amasya- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Payidar 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Hattusa
Yazilikaya
Amasya
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Hattusa, fosta capitală a hitiţilor care au sosit în nordul Anatoliei traversând Marea Neagră în sec. al XVIII-lea î.Hr.. Vom vizita vestitele ruine din Hattusa, fosta capitală a Imperiului Hitit în Epoca Bronzului, oraş înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1986. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Yazilikaya, în traducere „rocă înscrisă”, fost sanctuar în apropiere de Hattusa, loc sfânt pentru acest popor, unde vom admira basoreliefurile care sunt de departe cele mai interesante sculpturi care datează din acea perioadă, atât din punct de vedere artistic cât şi religios. Acest sanctuar constă într-o galerie mai mare, în care vom descoperi sculpturile în rocă ale zeilor hitiţi, care datează din timpul domniilor împăraţilor Tudhaliya IV şi Suppiluliuma II din sec. al XIII-lea î.Hr. şi o galerie mai mică care se presupune că era mausoleul sau memorialul Regelui Tudhaliya IV. În continuare ne vom deplasa către Amasya, una din provinciile care se distinge atât prin peisajul natural cât şi prin valorile istorice pe care le găzduieşte, locul de baştină al celebrului geograf, istoric şi filozof Strabo. Situată în valea îngustă a râului Yesilirmak (Iris), Amasya are o istorie de 3000 de ani de-a lungul căreia, multe civilizaţii au lăsat în urmă valori nepreţuite. Ruinele citadelei „adăpostesc” canale de apă vechi de 2000 de ani, poduri vechi de 1000 de ani, un spital de boli mintale, un palat otoman şi un pasaj subteran secret. Amasya este atractivă datorită caselor otomane din lemn şi a mormintelor săpate în stâncă ale regilor pontici, dar a avut şi o mare importanţă în viaţa lui Ataturk deoarece aici a emis în iunie 1919, Circulara de la Amasya, declanşând lupta de independenţă a Turciei. Cină şi cazare în Amasya la Hotel Payidar 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Amasya – Trabzon- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Anemon 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Trabzon
Parcul Boztepe
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom parcurge un traseu mirific pe coasta de sud a Mării Negre, îndreptându-ne către Trabzon, care a fost în trecut un important punct de referinţă pentru navigatorii din Marea Neagră mai ales în timpul condiţiilor climaterice nefavorabile; populara expresie italiană „perdere la Trebisonda” în traducere „pierderea Trebizondului” este încă folosită în limba italiană pentru a descrie situaţii în care se pierde direcţia pe mare. Oraşul este situat pe istoricul Drum al Mătăsii, devenind astfel un loc de contopire a religiilor, limbilor şi culturilor de-a lungul secolelor. În decursul istoriei, Trabzon a fost locul de formare a numeroase state de-a lungul istoriei şi a fost capitala Imperiului Trebizond în perioada anilor 1204 - 1461. Servind drept punte de legătură între Caucazia, Asia Centrală şi de Vest, Trabzon este principalul oraş al Turciei la Marea Neagră, din punct de vedere comercial, având o istorie bogată şi frumuseţi naturale nebănuite. Vom explora străzile pietruite ale oraşului, după care ne vom îndrepta spre Parcul Boztepe, situat pe o colină de unde vom avea o panoramă deosebită asupra Trabzonului. Transfer pentru cină şi cazare în Trabzon la Hotel Anemon 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Trabzon- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Anemon 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Trabzon
Biserica Ayasofya - Sf. Sofia
Moscheea Gulbahar Hatun
Ruinele Castelulului
Casa lui Ataturk
Lacul Uzungol
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată explorării Trabzonului, care va începe cu vizitarea bisericii Ayasofya - Sf. Sofia, care datează din sec. al XIII-lea, probabil cel mai important obiectiv turistic al oraşului, unde vom admira extraordinarele fresce bizantine. Vom vedea în continuare Moscheea Gulbahar Hatun, ruinele Castelulului (care nu se pot vizita fiind situate într-o zonă militară) şi Casa lui Ataturk, unde locuia în timpul vizitelor sale în Trabzon. În continuarea zilei ne vom deplasa spre sudul oraşului unde se află Lacul Uzungol, renumit pentru frumuseţea sa naturală. Cină şi cazare în Trabzon la Hotel Anemon 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Trabzon – Bayburt – Erzurum- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Zade 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Mănăstirea Sumela
Parcul Naţional Valea Altindere
Bayburt
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre Mănăstirea Sumela, lăcaş sfânt pentru întreaga lume creştină. Chiar dacă este în renovare și nu vom putea pătrunde în interiorul său, aceasta merită a fi văzută din exterior datorită poziției sale, cuibărită în munte la o înălţime de 1200 m, „mănăstire agăţată” pe faţada unei stânci situate în mijlocul pădurii. Ne vom relaxa apoi pe malul râului Altindere în Parcul Naţional Valea Altindere, vom merge pe celebrul Drum al Mătăsii prin Munţii Zigana (Alpii Pontici), vom trece prin Bayburt, oraş situat pe străvechiul Drum al Mătăsii, prin care a trecut şi Marco Polo, ca în final să ne îndreptăm spre Erzurum, oraş situat într-o vale înconjurată de munţi semeţi, peisaj propice diverselor activităţi turistice. În apropierea acestuia, se găseşte Palandoken, o frumoasă şi căutată staţiune de schi. Cină şi cazare în Erzurum la Hotel Zade 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Erzurum – Sarikamis – Ani – Kars- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Katerina Sarayi 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur panoramic Erzurum
Cifte Minareli Medrese
seminarul teologic mongol Yakutiye Medrese
Sarikamish
Tur Ani
Tur Kars
Fortul
Moscheea Fethyie
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face un tur panoramic al oraşului Erzurum, ocazie cu care vom vedea Cifte Minareli Medrese, o frumoasă medresă ridicată în jurul anilor 1200, care se mândreşte cu cele două minarete, medresă care ne va duce cu gândul la cele din Uzbekistan, seminarul teologic mongol Yakutiye Medrese, ridicat în jurul anilor 1300, care se mândreşte la rândul său cu minaretul decorat cu faianţe albastre şi verzi şi castelul oraşului, construit de împăratul Teodosiu în sec. al V-lea. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Kars parcurgând un frumos traseu, oprindu-ne la monumentul dedicat eroilor căzuți în luptele grele care s-au dat aici. Nu există date concrete despre istoria antică a zonei, dar aceasta a devenit cunoscută în sec. al XIX-lea datorită conflictului între Imperiile Otoman şi Rus. Ca urmare a bătăliilor care au avut loc în anii 1829, 1855 şi 1877, Sarikamish a fost înglobat în Imperiul Rus, devenind un orăşel modern, situat la graniţa cu Imperiul Otoman. În prezent Sarikamish, cel mai răcoros loc din Turcia, cu ierni lungi şi friguroase este o importantă staţiune de schi din Turcia, atrăgând în fiecare an iubitorii sportului alb. De aici vom pleca spre Ani, fosta capitală a Armeniei medievale, situat la graniţa turco-armeană, oraş care în mare parte este în ruine, dar care impresionează prin zidurile fortificate care încă înconjoară numeroasele biserici, moschei, printre care şi cea mai veche moschee din Anatolia, palate, băi şi caravanseraiuri. Oraşul a experimentat de-a lungul timpului culturile armenilor, georgienilor, mongolilor, ruşilor şi în final ale turcilor. Ca urmare a unui puternic cutremur şi a invaziilor mongole, oraşul a fost părăsit în jurul anilor 1300. Pentru că vom fi la „capătul” Turciei, vom putea admira priveliştea râului Arpacay şi a Armeniei care se află pe celălalt mal al râului, imaginându-ne că în vremurile sale de glorie, oraşul rivaliza cu Bagdadul. Odată ajunși în Kars vom vedea Fortul, Moscheea Fethyie, şi ne vom plimba pe străzile înguste pentru a admira clădirile construite în stil baltic de pe vremea ocupaţiei ruseşti. Cină şi cazare în Kars la Hotel Katerina Sarayi 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Kars – Dogubeyazit (Muntele Ararat) – Van- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Ronessans Life 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Dogubeyazit
Muntele Ararat
Palat Ishak Pașa
- Descriere: Mic dejun. Vom începe ziua cu deplasarea pe celebrul Drum al Mătăsii până la Dogubeyazit, localitate aflată pe drumul de ieşire spre Iran. Ne vom apropia de Muntele Ararat pentru a-i admira frumuseţea înălţimii de 5.137 m şi pentru a ne lăsa învăluiţi de a sa atmosferă sacră, deoarece se crede că în acest munte se află îngropată Arca lui Noe. În continuarea zilei vom vizita maiestuosul Palat Ishak Pașa, monument UNESCO, situat în apropierea localităţii Dogubeyazit, complex care domină văile stâncoase din zonă, ridicat în mai multe etape de turcii otomani începând cu anul 1874, o combinaţie de o eleganță remarcabilă de moschee, fortăreaţă şi palat, care iniţial avea o cameră pentru fiecare zi a anului. În apropiere vom vedea ce a mai rămas din oraşul Eski Beyazit - Vechiul Beyazit, care a înflorit în anul 1000 î.Hr.. Zona are o istorie bogată care începe de pe vremea Regatului lui Urartu. Până la Imperiul Otoman, situl era cunoscut sub denumirea sa armeană, Daroynk. De-a lungul timpului, oraşul a fost cucerit de perşi, romani, arabi şi bizantini, care l-au folosit în timpul expansiunilor sale ca loc de odihnă, după trecerea munţilor. Turcii au sosit prima dată pe aceste meleaguri în anul 1064, urmaţi de mongoli şi iar de turci. Denumirea de Beyazit datează însă din sec. al XVI-lea. Vom pleca apoi spre Van, oraş fondat în sec. al XIII-lea î.Hr., când au venit huriții, după care au sosit hitiţii, persanii, armenii, macedonenii, romanii şi în cele din urmă turcii, în sec. al XI-lea. Oraşul vechi a fost construit pe marginea lacului, dar din cauza invaziilor, războaielor şi a cutremurelor, în prezent nu a mai rămas nimic din el. Cină şi cazare în Van la Hotel Ronessans Life 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Van – Lacul Van – Insula Akdamar – Van- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Ronessans Life 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Lacul Van
insuliţa Akdamar
Biserica Sfintei Cruci
Citadela oraşului Van
muzeul de arheologie
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom traversa o parte din cel mai mare lac sărat din Turcia, Lacul Van, spre Insula Akdamar, pentru a vizita cea mai frumoasă lucrare arhitecturală armeană, Biserica Sfintei Cruci, ridicată în anul 920, celebră pentru decoraţiile şi frescele bogate. În continuarea zilei vom avea prilejul de a vedea Castelul Kurd Hosap ridicat în valea din apropierea graniţei iraniene. Vom avea posibilitatea de a admira Citadela oraşului Van, o veche cetate construită în sec. al IX-lea î.Hr. de către urartieni. Efortul de a urca dealul până la cetate vă va fi răsplătit cu o superbă panoramă asupra oraşului şi lacului Van. Vom putea vizita apoi Muzeul de Arheologie unde există o colecţie importantă de 30 de stele, descoperite în anul 1998 în situl arheologic de la Hakkari. Muzeul se mândreşte cu aceste stele unice în tot orientul apropiat, mai ales că după măsurătorile de specialitate s-a constatat că acestea datează din sec. al XV-lea î.Hr.. Cină şi cazare în Van la Hotel Ronessans Life 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Van – Diyarbakir – Adiyaman- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel White Star 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Lacul Van
insuliţa Akdamar
Biserica Sfintei Cruci
Citadela oraşului Van
muzeul de arheologie
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Diyarbakir, oraș situat în regiunea mesopotamiană a Turciei, pe un podiş mărginit de către apele fluviului Tigru. Vom descoperi într-un tur panoramic şi pietonal farmecul centrului vechi al oraşului, înconjurat de ziduri groase de bazalt, care având o lungime de aproape 6 km, se pare că sunt cele mai lungi ziduri de împrejmuire, rămase în picioare, din întreaga lume. Vom avea prilejul de a ne plimba prin labirintul de străduțe din interiorul orașului vechi, vom putea admira moscheile clădite în stil arab și hanurile otomane din Evul Mediu. Ne vom îndrepta apoi spre Adiyaman pentru cină şi cazare la Hotel White Star 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Adiyaman – Muntele Nemrut – Gaziantep- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Green Park 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Muntele Nemrut
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom urca cu mini-busuri pe Muntele Nemrut, unul dintre cele mai puţin cunoscute şi totodată unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Turcia, cel mai înalt munte din nordul Mesopotamiei, situat la o altitudine de 2.134 m. Numele Nemrut provine din străvechiul Nimrod şi semnifică puterea primară, capabilă să realizeze muncile cele mai dificile, căreia nu i se putea opune nimeni şi nimic. Vom vizita giganticele statui ale zeilor şi zeiţelor romano-persane şi Tumulusul funerar al regelui Antioch, o dovadă de iscusime inginerească a secolului I î.Hr. mai mare decât piramidele, o lucrare învăluită în mister, deoarece nimeni nu a reuşit să răspundă până în prezent cum a putut regele Antioh din Commagene, care era obsedat de propria persoană, să construiască acest monumental mormânt pentru propria glorie şi onoare, în încercarea sa de a se „zeifica”, şi cum, cu 2.000 de ani în urmă, a ridicat statuile sus pe munte. Vom coborî apoi Muntele Nemrut şi ne vom opri la Podul Roman Cendre, construit peste unul dintre cei mai mari afluenţi ai Eufratului, cunoscut cândva ca Râul Nymphaium. Ne vom îndrepta apoi spre Gaziantep, unul dintre cele mai vechi orașe de origine hitită din estul Anatoliei, celebru pentru baclavaua cu fistic produsă aici. Vom avea timp să ne plimbăm prin bazarele cu produse de pielărie, cupru şi bine înțeles cu baclava. Cină şi cazare în Gaziantep la Hotel Green Park 5* (sau similar 5*).
Ziua 12. Gaziantep – Cappadocia- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Muzeu de Arheologie din Gaziantep
Muzeul Naţional în aer liber din Goreme
- Descriere: Mic dejun. Ziua va debuta cu vizitarea impresionantului Muzeu de Arheologie, care păstrează superbe panouri de mozaic recuperate din anticul oraş Zeugma, ultima fortăreaţă romană de la frontiera de est a Imperiului Roman, în prezent acoperită de apele barajului de la Birecik pe Eufrat. Muzeul expune reliefuri hitite şi mozaicuri păstrate impecabil, dintre care se remarcă „Ţigăncuşa din Zeugma”, mozaic din sec. al II-lea, în care se presupune că este întruchipat Alexandru Macedon. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Cappadocia, regiune aflată în inima Turciei, dominată de străvechiul Munte Argaeus, numit în prezent Erciyes Dagi, al treilea munte ca înălţime din Anatolia, cu cel mai înalt vârf de 3.916 m, a cărei capitală este Kayseri, unul dintre cele mai vechi oraşe din Anatolia, capitala provinciei greco-romane din anul 380 î.Hr., devenită Cezaree a Cappadociei, după ce Împăratul roman Tiberiu a cucerit-o. Vom vizita Muzeul Naţional în aer liber din Goreme, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unul dintre cele mai cunoscute locuri turistice din Turcia, un complex monahal de peste 30 biserici săpate în piatră, cu capele acoperite de fresce. Transfer pentru cină şi cazare în Cappadocia la Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*).
Ziua 13. Cappadocia- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Valea Roşie
oraşul subteran Kaymakli
- Optionale: Zborul cu balonul de aer cald
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată vizitării Cappadociei, renumită pentru peisajul ei fantastic, misterios, ciudat chiar, săpat de natură în lava vulcanică a muntelui. Pentru creştini este regiunea unde au trăit câţiva dintre cei mai importanţi părinţi şi teologi ai Bisericii: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Grigorie de Nazians. Vom începe ziua cu o plimbare prin Valea Roşie, după care vom vizita oraşul subteran Kaymakli, cel mai mare din Cappadocia, oraş săpat în stâncă, ce se întinde pe 8 nivele dintre care doar 4 sunt accesibile şi deschise publicului şi care comunică într-un mod complicat, special conceput pentru a deruta posibilii adversari. Zona a fost locul de refugiu al primilor creştini, iar mai târziu, loc de refugiu din calea invaziilor arabe. În continuarea zilei vom explora orăşelele Avanos de pe Râul Kizilirmak cunoscut pentru atelierele de olărit, Ürgüp cu cele mai vechi biserici în stâncă din regiune şi numeroase case în peşteri, Uchisar cu cetatea în stâncă care domină peisajul și Pasabağ cunoscut pentru formaţiunile de piatră sub forma unor hornuri, după care vom face o incursiune pe Valea Ihlara pentru a admira canionul format de Râul Melendiz. Cină şi cazare în Cappadocia la Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*).
Ziua 14. Cappadocia – Kayseri – Istanbul – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru ultimele cumpărături. Transfer la aeroportul din Kayseri pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 2013 (15:05 / 16:40), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1045 (19:00 / 20:20).