!-- Facebook Pixel Code -->
Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Namibia - Private Tour

Windhoek – Kalahari – Canionul Fish River – Aus – Parcul Național Namib Naukluft – Sossusvlei – Sesriem – Walvis Bay – Swakopmund – Henties Bay – Cape Cross – Damaraland – Twyfelfontein – Parcul Naţional Etosha – Okahandja
EUR 2890 00 EUR
pret/persoana
Deşert, artă rupestră şi safari
Supranumită “ţara îngerilor”, Namibia vă va încânta cu frumuseţea sa, fiind un loc al contrastelor, cu dunele de nisip roşu din Sossusvlei și “stelele” Deşertului Namib, cu savana şi munţii stâncoşi din Platoul Central, cu al doilea cel mai mare canion din lume, Canionul Fish River, cu plajele superbe de pe coasta Atlanticului, cu arta rupestră din Twyfelfontein şi cu cele mai diverse animale sălbatice care trăiesc în marele Parc Naţional Etosha. Natura este aici la ea acasă și emană o puternică forţă magnetică asupra multor turişti din întreaga lume, din care sperăm să faceţi şi dvs. parte şi să trăiţi această experienţă!

Info insotitor: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Obiective natura: Regiunea semi-deșertică Kalahari, Canionul Fish River, Pădurea Quiver, Deşertul Namib, Parcul Naţional Namib Naukluft, lanţul muntos Naukluft, întinderea argiloasă Sossusvlei, Depresiunile Dead Vlei şi Hidden Vlei, Canionul Sesriem, laguna de la Walvis Bay, Zona sălbatică Damaraland, Colonia de foci Cape Cross, Formațiunea de roci Organ Pipes, Muntele Brandberg, Pădurea Pietrificată Damaraland, Parcul Naţional Etosha

Obiective arta: Solitaire, Altes Gefangnis, Wormannhaus din Swakopmund, Orășelul pescăresc Henties Bay, Epava “Zeila", Situl arheologic Twyfelfontein, Catedrala, Parlamentul, Fortul vechi, Cartierul Katutura din Windhoek.

Obiective traditii: Vizitarea unui sat al tribului semi-nomad Himba, vizită la o piață de artizanat locală în Okahandja, Vizită la o piață de artizanat locală din Okahandja

Obiective distractii: Traseu pitoresc la apus în mașini 4x4 în regiunea semi-deșertică Kalahari, vizită la Colonia de foci Cape Cross, Safari în Parcul Naţional Etosha.

Info tarif: 2890 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 370 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 10 turişti)

Nr minim de turisti: 10

Ghizi: Însoțitor Agentia noastra Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 10 Cină: 10



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Frankfurt
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (07:10 / 08:40), de unde se va pleca spre Windhoek cu zborul LH 5434 (20:20 / 06:50).


Ziua 2. Frankfurt – Windhoek – Kalahari
  • Masa:  În avion
  • Cazare:  Kalahari Anib Lodge (sau similar).
  • Transport:  Avion, minibus, mașini 4x4
  • Obiective:  Traseu pitoresc la apus în mașini 4x4 în regiunea semi-deșertică Kalahari
  • Descriere:  Sosire în Windhoek la ora 06:50. După sosirea în Windhoek ne vom îndrepta spre sud către regiunea semi-deșertică Kalahari, una dintre cele mai mari zone sălbatice din Africa Australă, care se întinde pe 3 țări: Botswana, Africa de Sud și Namibia, situate între Râul Orange și Delta Okavango. Format în mare parte din dune de nisip roșu, deșertul este traversat de râuri intermitente, care atrag atât animalele, cât și oamenii, precum poporul San, care trăiește în această zonă de peste 44.000 ani. Primul european care a traversat Kalahari de la nord la sud a fost Livingstone, în anul 1849, ajungând până la Lacul Ngami. Vom descoperi bogăția florei și faunei din această regiune, urmând un traseu pitoresc la apus în mașini 4x4. Cină și cazare la Kalahari Anib Lodge (sau similar).


Ziua 3. Kalahari – Canionul Fish River
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Canyon Roadhouse (sau similar)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Canionul Fish River Pădurea Quiver
  • Descriere:  Mic dejun. Itinerarul zilei ne va purta spre Canionul Fish River, una dintre cele mai impresionante frumuseți ale naturii, al doilea cel mai mare canion din lume, aflat în partea de jos a râului Fish. Pe parcursul drumului, în apropiere de Keetmanshoop, capitala economică de sud a Namibiei, vom vizita Pădurea Quiver, declarată monument național, care cuprinde câteva sute de copaci preistorici ce nu se găsesc în altă parte în lume. Aceștia sunt de fapt plante din specia aloe care ating proporțiile copacilor, având tulpini stufoase și care produc flori galbene timp de trei luni pe an. Cină și cazare la Canyon Roadhouse (sau similar).


Ziua 4. Canionul Fish River – Aus
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Desert Horse Inn (sau similar)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Explorarea canionului Fish River
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării canionului Fish River, care măsoară 160 km lungime, până la 27 km lățime și aproape 550 m în locul cel mai adânc. Fețele stâncoase, înalte și ravene adânci au fost formate prin eroziunea apei și prăbușirea văii datorită mișcărilor în crusta pământului cu peste 500 de milioane de ani în urmă. Imensitatea acestui peisaj magnific este cu adevărat uluitoare și cuprinde o serie de habitate care reunesc mai multe specii de mamifere, o abundență de reptile, insecte și pești care trăiesc în bazine naturale și în Râul Fish. Ne vom opri pe parcursul zilei în mai multe puncte de belvedere pentru a putea surprinde frumusețea canionului în diferite lumini. Cină și cazare la Desert Horse Inn (sau similar).


Ziua 5. Aus – Parcul Național Namib Naukluft – Sossusvlei
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Desert Quiver Camp (sau similar)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Parcul Naţional Namib Naukluft
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre cel mai mare parc din Africa şi al patrulea cel mai mare din lume, Parcul Naţional Namib Naukluft, care cuprinde o parte din Deşertul Namib, considerat a fi cel mai vechi deşert din lume, precum şi lanţul muntos Naukluft. Namib înseamnă „loc deschis” iar numele țării, Namibia „tărâmul locurilor deschise” provine de la acesta. Acest deșert este considerat a fi cel mai bătrân deșert din lume, urmele unei clime călduroase și uscate putând fi datate cu peste 80 milioane de ani în urmă. Aici se află vestitul "Munte de Foc" renumit prin vestigiile unor străvechi documente de viață și de cultură boșimană, fiind singura zonă etnografică în care boșimanii au creat așezări stabile, cătune de colibe construite din pietre suprapuse, având interiorul căptușit cu un strat gros de ierburi uscate. Cină la un restaurant local. Cazare la Desert Quiver Camp (sau similar).


Ziua 6. Sossusvlei – Canionul Sesriem – Sossusvlei
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Desert Quiver Camp (sau similar)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Întinderea argiloasă Sossusvlei Depresiunile Dead Vlei şi Hidden Vlei Canionul Sesriem
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom ajunge în cea mai cunoscută zonă a parcului, principala atracţie turistică, Sossusvlei, o mare întindere argiloasă, înconjurată de imense dune roşii, situată în preajma depresiunilor Dead Vlei şi Hidden Vlei, listată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dunele de nisip spectaculoase, pot atinge și 300 m înălțime, fiind cele mai mari din lume, întinzându-se pe o distanţă de mai bine de 60 km. Acestea s-au format în timpul a milioane de ani, ca urmare a depunerii de nisip în Oceanul Atlantic de către Râul Orange. Nisipul a fost ulterior mutat spre nord de către curentul Benguela şi în final preluat de vânt şi readus pe uscat, natura creând aceste forme şi dimensiuni impresionante. În această mare de nisip, pantele dunelor se îmbină armonios, formând un model stelar, de aceea sunt des supranumite “stelele deşertului”. Vom avea ocazia de a vedea faimoasele dune de nisip, cărora razele soarelui le conferă culori puternice, într-o continuă schimbare, ocazie minunată pentru fotografii inedite. Ne vom îndrepta apoi spre Canionul Sesriem, a doua atracție turistică importantă a parcului. Format acum 2 milioane de ani de către Râul Tsauchab, care și-a croit drum printre rocile sedimentare, acest defileu îngust are aprox. 1 km lungime și 30 m adâncime. O mulțime de peșteri și formațiuni de rocă ciudate au fost sculptate de râu, iar de-a lungul canionului vom putea observa, în funcție de mărimea rocilor și a sedimentelor care au fost depuse, în ce perioade de timp râul a avut o forță puternică și când au fost ani la rând de secetă, râul neavând aproape deloc putere. Apa umple canionul aproape în fiecare an, dar fluxul nu este de obicei suficient de puternic pentru a împinge apa până la Sossusvlei, aflat la aprox. 60 km distanță. O varietate uimitoare de animale sălbatice s-a adaptat să trăiască în acest loc, inclusiv specii rare, precum șopârlele care pun ambele piciorușe din față jos atunci când merg, gândăcelul “toktokkie” care se apleacă pentru a rula picăturile de rouă pe corpul său, iar noaptea se pot auzi strigătele bufniței-vultur cu pete și urletele îndepărtate ale șacalului. Cină la un restaurant local. Cazare la Desert Quiver Camp (sau similar).


Ziua 7. Sossusvlei – Solitaire – Walvis Bay – Swakopmund
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Strand (sau similar)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Laguna de la Walvis Bay Swakopmund: Altes Gefangnis Wormannhaus
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Swakopmund, oraş-port aflat în partea de vest a ţării, ridicat în punctul de vărsare a râului Swakop în Oceanul Atlantic. Pe parcursul drumului vom trece prin Solitaire, o mică așezare din regiunea Khomas situată în centrul țării, singura localitate dintre deșert și coasta oceanului Skeleton, după care vom ajunge în orăşelul Walvis Bay, unde oceanul formează o pitorească lagună, mereu animată de nenumărate păsări marine, pelicani şi flamingo. Această zonă umedă este una dintre cele mai importante din sudul Africii, fiind locul de iernare pentru mii de păsări migratoare. Walvis Bay a fost descoperit de către Bartolomeo Diaz, celebrul navigator şi explorator portughez, încă din anul 1487, dar a fost înfiinţat abia în anul 1793 de către colonia olandeză, 2 ani mai târziu fiind anexat Marii Britanii. Ulterior oraşul a devenit, la fel ca întreaga zonă care se termină cu Capul Bunei Speranţe, parte a Uniunii Africa de Sud, până când fostul preşedinte F.W. de Klerk a înapoiat acest port Namibiei. După pauza pentru dejun vom ajunge în Swakopmund, oraş fondat de către coloniştii germani, servind ca port principal pentru teritoriile din Africa de sud-vest. În prezent, oraşul a devenit staţiune balneo-climaterică, cu o arhitectură care păstrează încă stilul colonial german din anii ’90, reuşind să creeze un sentiment de atemporalitate, cu străduţele sale pline de palmieri, promenade pe litoral, restaurante, cafenele, galerii de artă şi muzee. Vom admira câteva dintre construcţiile tipice, precum Altes Gefangnis, fosta închisoare şi Wormannhaus, casă construită în anul 1906, care găzduiește în prezent biblioteca publică. Cină la un restaurant local. Cazare la Hotel Strand (sau similar).


Ziua 8. Swakopmund – Henties Bay – Cape Cross – Damaraland – Twyfelfontein
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Twyfelfontein Country Lodge (sau similar)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Zona sălbatică Damaraland Orășelul pescăresc Henties Bay Epava “Zeila" Colonia de foci Cape Cross Formațiunea de roci Organ Pipes Situl arheologic Twyfelfontein Muntele Brandberg
  • Descriere:  Mic dejun. Traseul zilei ne va purta spre nord, către Damaraland, una dintre cele mai sălbatice zone ale Namibiei, neîmblânzită, vastă, cu pajiști, defilee și formațiuni uriașe de granit. Vom ajunge la Cape Cross, o zonă protejată care adăposteşte cea mai mare colonie de foci din lume, unde vom fi impresionaţi de miile de foci care lenevesc pe plajă sau se joacă în apă, profitând de bancurile bogate de peşti aduse de curentul rece Benguela. Deşi zona este în principal cunoscută pentru focile de mare, Cape Cross are o istorie lungă, care începe din anul 1485, atunci când exploratorul portughez Diego Cão, primul european care a pus piciorul în Namibia, a ridicat o cruce pe malul oceanului în cinstea regelui portughez Joao II. Ne vom îndrepta apoi spre orășelul pescăresc Henties Bay, în apropierea căruia vom vedea de pe plajă epava „Zeila”, după care vom putea admira Organ Pipes, o formațiune de roci ce cuprinde un grup de coloane care seamănă cu tuburile de orgă, care s-au format în urmă cu aprox. 150 milioane de ani, ca urmare a intrării lavei lichide într-o formațiune de roci, expusă în timp la eroziune. În continuarea zilei ne vom deplasa către Twyfelfontein unde vom vizita situl arheologic cu gravuri preistorice în rocă, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Acesta conține peste 2.500 de petroglife, cele mai multe dintre acestea fiind bine conservate, reprezentând rinoceri, elefanţi, struţi şi girafe, dar s-au descoperit şi picturi rupestre în ocru roşu, ce ilustrează figuri umane. Obiectele excavate datează de la sfârşitul Epocii de Piatră şi dezvăluie o imagine de ansamblu despre metodele de vânătoare, structura socială şi ceremoniile rituale ale triburilor indigene de peste 2.000 de ani. Pe parcursul traseului vom putea admira Muntele Brandberg, cel mai înalt munte din Namibia, locul unde s-au descoperit peste 1.000 de adăposturi şi mai mult de 45.000 de picturi pe stâncă. Cină și cazare la Twyfelfontein Country Lodge (sau similar).


Ziua 9. Twyfelfontein – Parcul Naţional Etosha
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Etosha Village (sau similar)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Pădurea Pietrificată Damaraland Vizitarea unui sat al tribului semi-nomad Himba Parcul Naţional Etosha
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Pădurea Pietrificată Damaraland, descoperită în anul 1940, declarată monument național. De fapt vom vedea o acumulare de trunchiuri de copaci fosilizați de acum 280 milioane de ani, care au fost aduși pe teritoriul actualei Namibii în timpul unor mari inundații, de apele unui râu care străbătea continentul Gondwana. Vom vizita în continuare un sat al tribului semi-nomad Himba, unde vom vedea femeile cunoscute în lume datorită faptului că îşi acoperă pielea, părul împletit şi hainele cu un amestec roşu, format din ocru, unt şi păr de capră, care îndeplineşte nu numai o funcţie estetică, ci şi una socială, oferind de asemenea, protecţie împotriva radiaţiilor solare şi înţepăturilor de insecte. În continuarea zilei ne vom îndrepta către Parcul Naţional Etosha, care ocupă o suprafaţă de aprox. 23.000 km², reprezentând una dintre cele mai frumoase şi mai importante rezervaţii din sudul Africii, bucurându-se de o mare diversitate a vieţii sălbatice: 114 specii de mamifere, 340 specii de păsări, 110 specii de reptile, 16 specii de amfibieni. Formaţiunea reprezentativă a zonei este Etosha Pan, care are forma unei tigăi, formaţiune rezultată în urma evaporării apei din lacul cândva alimentat de Râul Kunene şi formată în prezent din depuneri de săruri, nisip şi argilă. De aici şi denumirea parcului, care în traducere înseamnă “marele loc alb”. În zonele limitrofe ale Etosha Pan se găsesc izvoare perene, care atrag numeroase animale sălbatice şi păsări. Cină şi cazare la Etosha Village (sau similar).


Ziua 10. Parcul Naţional Etosha
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Etosha Village (sau similar)
  • Transport:  Mașini 4x4
  • Obiective:  Safari în Parcul Naţional Etosha
  • Descriere:  Trezire matinală şi mic dejun. Experienţa acestei zile de safari în Parcul Naţional Etosha, unul dintre cele mai cunoscute din lume, declarat Parc Naţional încă din anul 1907 când Namibia era colonie germană, ne va da posibilitatea de a “gusta” Africa în forma sa pură. În funcţie de cât de norocoşi suntem, vom putea vedea elefanţi, rinoceri negri, specie aflată pe cale de dispariţie, lei care se camuflează în culoarea aurie a pajiştilor, bivoli, girafe care se ridică deasupra vegetaţiei uscate şi chiar leoparzi. Cină şi cazare la Etosha Village (sau similar).


Ziua 11. Parcul Naţional Etosha – Okahandja – Windhoek
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Avani 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Minibus
  • Obiective:  Vizită la o piață de artizanat locală din Okahandja
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom întoarce în Windhoek, trecând pe parcursul drumului prin Okahandja, unde vom vizita o piață de artizanat locală. Sosire în capitala Namibiei, Windhoek, un oraş cu un farmec aparte datorită amestecului său armonios dintre cultura africană şi cea europeană, centru cosmopolit, care insuflă în general o ambianţă relaxantă şi deschisă. Situat la o altitudine de 1.700 m, adăpostit de munţi la sud şi est, oraşul a fost întemeiat în anul 1840 de către Jonker Afrikaner, lângă surse termale, de unde şi numele date de triburile locale, “Ai-Gams” şi “Otjomuise”, care în traducere înseamnă “un loc cu aburi”. Distrus ulterior în timpul războiului, aşezarea a fost refăcută în anul 1890, atunci când o colonie germană a pus piatra de temelie la vechea cetate. Vom face turul panoramic al oraşului, prilej de a descoperi “inima Namibiei”, cu influenţe germane vizibile încă în arhitectura oraşului. Vom admira clădirile vechi din centrul oraşului, precum Catedrala, Parlamentul si fortul vechi ridicat de către căpitanul german Curt von François. În continuarea zilei vom trece prin cartierul Katutura, care contrastează cu restul oraşului “nemţesc”, unde vom “simţi” Africa, cu vânzători ambulanţi în haine colorate, cu tarabe la fel de colorate de tot felul de mărfuri etc.. Cină la un restaurant local. Cazare la Hotel Avani 4* (sau similar 4*).


Ziua 12. Windhoek – Frankfurt
  • Masa:  Mic dejun, în avion
  • Transport:  Minibus, avion
  • Descriere:  Mic dejun. Ne vom deplasa spre aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 5435 (18:45 / 05:35).


Ziua 13. Frankfurt – Bucureşti
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Din Frankfurt vom pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1420 (14:20 / 17:40).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Frankfurt – Windhoek şi retur cu compania Lufthansa
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti, iar în safari transportul se face în vehicule de teren special adaptate pentru astfel de drumuri
  • 10 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi lodge-uri: 1 noapte Kalahari, 1 noapte Fish River, 1 noapte Aus, 2 nopți Sossusvlei, 1 noapte Swakopmund, 1 noapte Twyfelfontein, 2 nopți Etosha și 1 noapte Windhoek
  • 10 mic dejunuri, 10 cine (conform program)
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • toate taxele de intrare în rezervaţii şi la obiectivele menţionate în program
  • ghizi locali
  • însoţitor român de grup
  • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

vezi mai multe

  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 490 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, dacă se aplică
  • taxă de viză Namibia: aprox. 71 usd/pers., care se plăteşte individual la sosire. Viza se poate achita doar cu cardul.
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, alte taxe de intrare, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
  • RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice » la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Acte: INFORMAȚII VIZĂ: - cetățenii români care călătoresc în acest stat în scop turistic pot obține viza de intrare, pentru șederi de până la 90 de zile, direct la aeroportul internațional Hosea Kutako-Windhoek - viza se poate achita doar cu cardul ACTE NECESARE PENTRU OBŢINEREA VIZEI DE NAMIBIA: - paşaport valabil minim 6 luni de la data începerii călătoriei cu 2 pagini nestampilate consecutiv pentru viză; nu se acceptă paşaport temporar - asigurare medicală de sănătate pe întreaga durată a programului - completare formular viză pentru Namibia

Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!