!-- Facebook Pixel Code -->
Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Revelion Maroc

Marrakech – El Jadida – Casablanca – Rabat – Meknes – Volubilis – Fes – Ifrane – Midelt – Erfoud – Todra – Tinghir – Ouarzazate – Ait Ben Haddou – Essaouira
EUR 1590 00 EUR
pret/persoana
Capitale imperiale, Sahara, berberi și oaze
Vă invităm să petreceţi sfârşitul de an într-o ţară mică ce ar putea fi declarată monument, deoarece atrage mii de turişti prin arhitectura sa deosebită, prin bazarele pline de agitaţie, dar mai ales prin magnificul peisaj unde munţii, pădurile, cascadele, deșertul şi plajele minunate dau o notă romantică bogăţiei orientale plină de exotism şi mister. Veţi fi învăluiţi de un amestec fantastic de oameni, mirosuri, culori şi sunete în capitalele imperiale ale Marocului: Marrakech, Fes, Meknes sau Rabat. Marocul vă va oferi o imagine sugestivă, foarte bine conservată a civilizaţiei arabe din nordul Africii în toată splendoarea ei, încadrată fericit de spaţiul mediteranean în care s-a născut şi a înflorit, punându-şi apoi amprenta binefăcătoare, timp de aproape şapte secole şi asupra civilizaţiilor din zona de sud-vest a Europei. Şi nu în ultimul rând, Revelionul pe care vă invităm să-l petreceţi în Marrakech va rămâne cu siguranţă o amintire de-o viaţă!

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Grădinile Menara, Munţii Atlas, Pasul Tizi n'Tichka, Deşertul Sahara, Canionul Todra, Parcul Ligii Arabe, La Corniche, Munților Atlas Munţilor Atlas Mijlocii,Parcul Ligii Arabe

Obiective arta: Moscheea Koutoubia, Mormintele Sultanilor Saadieni, Palatul Bahia, Bab Agnau, Bazarul, Piaţa Jamaa-el Fna din Marrakech, Medina din Essaouira, aşezarea fortificată Ait Ben Haddou, Atlas Studios, Medresa Attarine, Medresa Bou Inania, Şcoala Coranică, Moscheea Qaraouiyine, Mausoleul Mulai Idriss, Souk Nejjarine, cartierul evreiesc Mellah, Palatul Regal din Marrakech, Palatul Regal din Fes, situl arheologic Volubilis, Meknes cu depozitele de grâne ale Sultanului Moulay Ismail, zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, Poarta Bab Mansour, mormântul Sultanului Moulay Ismail şi vechea Medina, Rabat cu Fortăreața Mechouar, Palatul Regal, Turnul Hassan, Kasbahul Oudaya şi Mausoleul, Casablanca cu Piața Mohamed al V-lea, Primăria, Catedrala Sacre Cœur, Noua Medină şi Moscheea Hassan al II-lea.

Obiective traditii: Plimbare cu cămilele în Deşertul Sahara, preparatele tradiționale marocane,

Obiective distractii: Cină orientală cu spectacol folcloric, apus de soare în Deşertul Sahara

Info tarif:

1590 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 250 EURO


tarif valabil pt. un grup minim de 25 turişti

Nr minim de turisti: 25

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 9 Dejun: 1 Cină: 7



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Frankfurt – Marrakech
  • Masa:  În avion, cină
  • Cazare:  Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (06:15 / 07:50), de unde se va pleca spre Marrakech, cu zborul LH 4370 (10:55 / 14:35). Sosire în Marrakech, al doilea oraş imperial ca vechime, supranumit „Perla Sudului”. Istoria spune că în anul 1062, nomadul Almoravides, călugarul-soldat, a trecut munţii şi descoperind acest ţinut de vis, nu l-a mai putut părăsi. Puţin mai târziu, Marrakech devenea capitala unui mare imperiu, recunoscut din Andaluzia până în Sudan. Cuvântul Marrakech provine din limba berberilor şi înseamnă „Aşezarea lui Dumnezeu”. Cină şi cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Marrakech – El Jadida – Casablanca
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Best Western 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Essaouira
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre El Jadida, numit inițial Mazagan, un mic oraș marocan situat pe Coasta Atlanticului la aproximativ 100 de kilometri distanță față de Casablanca. Ne vom putea relaxa la mare, bucura de plaja liniștită, de priveliștile frumoase ale acestui fermecător oraș și vom putea observa pescarii care ies în larg cu bărci precum cele din Essaouira. Vom avea ocazia de a explora orașul, plimbându-ne pe străzile sale înguste prilej de a descoperi construcțiile din timpul ocupației portugheze, de la începutul secolului al XVI-lea. Și ca în majoritatea orașelor de coastă din Maroc, ne vom putea răsfăța cu multe varietăți de pește proaspăt la grătar. Ne vom deplasa în finalul zilei către Casablanca pentru cină și cazare la Hotel Best Western 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Casablanca
  • Masa:  Mic dejun, cină festivă de Revelion
  • Cazare:  Hotel Best Western 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Casablanca Piața Mohamed al V-lea Primăria Catedrala Sacre Cœur Parcul Ligii Arabe Noua Medină La Corniche
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Casablanca. Vom face un tur panoramic al capitalei economice a Marocului, oraș care se bucură de o binecuvântată așezare într-un minunat golf al Mării Mediterane și unde, în cochetele cafenele, parcă se mai simte încă parfumul inefabil a lui Ingrid Bergman învăluit în fumul țigărilor lui Humphrey Bogart. În timpul turului vom avea prilejul de a admira Piața Mohamed al V-lea, inima orașului, flancată de o splendidă arhitectură colonială franceză, Primăria, Catedrala Sacre Coeur, o lucrare fascinantă a arhitecturii în stil neogotic, cu influențe Art Deco și marocane, construită în anul 1930 când Marocul era încă sub conducerea Franței, Parcul Ligii Arabe și Noua Medină. Vom putea vizita Moscheea Hassan al II-lea, simbolul orașului, a treia ca mărime din lume, cu un turn de 210 m înălțime care domină orașul (costul biletului de intrare se va achita la fața locului, aprox. 13 euro/pers.), după care ne vom putea plimba pe bulevardul de pe faleză, numit ca în toate țările mediteraneene, La Corniche. Cină şi cazare la Hotel Best Western 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Casabanca – Rabat – Meknes – Volubilis – Fes
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  Hotel Les Merinides 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Fortăreața Mechouar Turnul Hassan Zidurile de apărare Hari Souani, El Hedim, Poarta Bab Mansou Situl arheologic Volubilis
  • Descriere:  Mic dejun. Azi ne vom deplasa spre Ouarzazate, prilej de a cunoaște mai profund cultura și viața autentică a localnicilor din satele berbere, care au stăpânit Munții Atlas de peste 3.000 de ani și de a admira peisajele minunate pe care le vom străbate într-un traseu inedit și spectaculos până la Ouarzazate, numit și “Poarta către Deșertul Sahara”. Vom ajunge în inima munților Atlas, vom traversa pitorescul pas Tizi n'Tichka, aflat la o altitudine de 2.260 m, de unde vom putea admira numeroasele așezări berbere, cu casele lor tipice de pământ, care adăpostesc familii numeroase și care sunt răspândite prin văile adânci ale munților. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Ait Ben Haddou, așezare fortificată inclusă pe lista Patrimoniului Mondial Cultural UNESCO, aceasta fiind una dintre cele mai importante de-a lungul vechiului drum de caravane dintre Sahara și Marrakech, pe care erau transportați în trecut, sclavii, aurul, fildeșul și sarea. Spectaculoasa fortăreață a servit ca decor pentru numeroase filme, printre care și celebra producție cinematografică “Prințul Deșertului”. Vom vizita și “Atlas Studios”, unde au fost filmate numeroase pelicule celebre, precum Lawrence - Prințul Arabiei, Iisus din Nazaret, Războiul Stelelor, Gladiatorul, Mumia etc.. Vom ajunge apoi la Ouarzazate, oraș situat pe un platou deșertic la o altitudine de 1.600 m, dincolo de care se întinde la nesfârșit Deșertul Sahara. Ridicat în anul 1928, Ouarzazate este renumit pentru trandafirii săi și reprezintă în prezent punctul de plecare spre oaze și spre satele fortificate din sudul Marocului. Orașul a fost ridicat de berberi, care au construit proeminentele “kasbahs”, așezări fortificate terasate, un fel de medine, care oferă o priveliște de neuitat. Cină și cazare la Hotel Club Hanane 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Fes
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  Hotel Les Merinides 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar, vehicule 4X4
  • Obiective:  Oraşul nou Oraşul medieval Oraşul vechi Medresa Attarine Palatul Regal Cartierul evreiesc Mellah Cină festivă de Revelion la restaurantul hotelului.
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Fes, prilej cu care vom intra în atmosfera plină de culoare şi mister pe care o degajă străduţele înguste şi întortochiate din labirintul medinei vechi. Capitala intelectuală și centrul religios al Marocului, Fes este perla lumii arabe, considerat a fi cel mai vechi și cel mai conservator oraș al lumii islamice, aici aflându-se cele mai vechi universități din lume, precum Universitatea Al-Karaouine, fondată în anul 859, cea mai veche universitate arabă din lume și cea mai importantă instituție de învățământ superior islamic, fapt pentru care Fesul a devenit orașul filozofilor, al teologilor și centrul artelor Andaluziene. Vom vedea că oraşul este împărţit în trei părţi: oraşul nou, construit în anul 1912 pe vremea când Marocul era colonie franceză, oraşul medieval, construit pe vremea imperiului Meridines în sec. al XIII-lea şi oraşul vechi, pe atunci Fez el Bali, construit pe vremea imperiului Idriss, oraş care a fost descoperit în anul 809. Vom descoperi în continuare Medresa Attarine, locaţia unei frumoase şcoli islamice, care datează din sec. al XIV-lea, Medresa Bou Inania, exemplificare a artei arhitecturale islamice, atelierele meşteşugarilor, artiştilor şi tăbăcarilor, Şcoala Coranică, Moscheea Qaraouiyine, una dintre cele mai vechi universităţi islamice, Mausoleul Mulai Idriss, Souk Nejjarine, renumita piaţă unde se poate vedea şi fântâna cu acelaşi nume şi cartierul evreiesc Mellah. În finalul zilei vom admira Palatul Regal faimos prin elementele de arhitectură arabă și maură, acesta fiind una din reședințele actualului rege al Marocului, motiv pentru care nu este permis accesul în interior. Cazare la Hotel Les Merinides 5* (sau similar 5*) și Cină festivă de Revelion la restaurantul hotelului. La Mulţi Ani 2023!


Ziua 6. Fes – Ifrane – Midelt – Erfoud
  • Masa:  Mic dejun, dejun și cină
  • Cazare:  Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*) autovehicule 4x4
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Ifrane Munților Atlas Munţilor Atlas Mijlocii Deșertul Sahara Plimbare cu cămilele
  • Descriere:  Mic dejun. Traseul zilei va trece prin păduri dense de pini şi cedrii, ferme terasate şi sate de berberi, cunoscuţi pentru obiectele manuale artizanale şi ca experţi în ţesutul covoarelor. Pe parcurs vom face scurte opriri în Ifrane, o staţiune încântătoare de schi din regiunea Munţilor Atlas Mijlocii care s-a dezvoltat în timpul administraţiei franceze, având astfel un stil inconfundabil european, asemănător unui sat alpin. Ne vom deplasa apoi spre localitatea liniștită Midelt, situată la poalele Munților Atlas pentru dejun. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Erfoud, un mic orășel din estul Marocului, destinație populară mai ales pentru peisajele pe care le oferă Deșertul Sahara. După formalitățile de cazare la Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*), ne vom îmbarca în autovehicule 4x4, care ne vor duce în Deșertul Sahara unde vom admira apusul de soare și unde, opțional, vom putea face o plimbare cu cămilele (se achită la fața locului). Cină și cazare la Hotel Palm’s Club 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Erfoud – Todra – Tinghir – Ouarzazate
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  Hotel Club Hanane 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Canion Todra Deșertul Sahara Festival al Curmalilor
  • Descriere:  Mic dejun. În această dimineață ne vom deplasa spre Ouarzazate trecând prin Boumalne și Tinghir. Vom ajunge la faimosul Canion Todra, străjuit de roci monolit cu o înălțime de aprox. 300 m, unde vom face o oprire pentru a admira și a fotografia peisajul mirific. Vom trece apoi prin Tinghir, un mic orășel din estul Marocului, destinație populară mai ales pentru peisajele pe care le oferă deschiderea spre Deșertul Sahara, fiind considerat „poarta de intrare” în deșert, oraș aflat și la originea celebrului Festival al Curmalilor, care se desfășoară în fiecare an în luna octombrie. Vom ajunge apoi la Ouarzazate, oraș situat pe un platou deșertic la o altitudine de 1.600 m, dincolo de care se întinde la nesfârșit Deșertul Sahara. Ridicat în anul 1928, Ouarzazate este renumit pentru trandafirii săi și reprezintă în prezent punctul de plecare spre oaze și spre satele fortificate din sudul Marocului. Orașul a fost ridicat de berberi, care au construit proeminentele „kasbahs”, așezări fortificate terasate, un fel de medine, care oferă o priveliște de neuitat. Cină și cazare la Hotel Club Hanane 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Ouarzazate – Ait Ben Haddou – Marrakech
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  Hotel Diwan 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  „Atlas Studios” Pas Tizi n'Tichka Numeroasele așezări berbere
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Ait Ben Haddou, așezare fortificată inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, aceasta fiind una dintre cele mai importante de-a lungul vechiului drum de caravane dintre Sahara și Marrakech, pe care erau transportați în trecut, sclavii, aurul, fildeșul și sarea. Spectaculoasa fortăreață a servit ca decor pentru numeroase filme, printre care și celebra producție cinematografică „Prințul Deșertului”. Vom vizita în continuare „Atlas Studios”, unde au fost filmate numeroase filme celebre, precum Lawrence - Prințul Arabiei, Iisus din Nazaret, Războiul Stelelor, Gladiatorul, Mumia etc.. Vom traversa în continuare pitorescul Pas Tizi n'Tichka, aflat la o altitudine de 2.260 m, de unde vom putea admira numeroasele așezări berbere, cu casele lor tipice de pământ care adăpostesc familii numeroase și care sunt răspândite prin văile adânci ale munților. După-amiază vom sosi în Marrakech pentru cină şi cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Marrakech
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Moscheea Koutoubia Piaţă Jamaa-el Fna Grădinile Menara Palatul Bahia Bab Agnau
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom începe explorarea „oraşului roşu”, numit astfel datorită culorii solului, prilej cu care vom admira Moscheea Koutoubia, o capodoperă a artei maure construită în stil marocan-andaluz în anul 1158 de către Sultanul Abdelmoumen Al Mouahidi, cunoscută şi ca Moscheea Librarilor, datorită numeroaselor magazine care o înconjurau şi în care se vindeau manuscrise. Moscheea ne va reaminti de versiunea mai veche din Cordoba, deși înălțimea minaretului Koutoubia este mult mai mare față de cel din Andalucia. Vom admira moscheea doar pe afară, deoarece accesul în interior este permis numai musulmanilor. Ne vom deplasa apoi spre celebra piaţă Jamaa-el Fna, unde prin intermediul celor care vin să-și valorifice produsele și a celor care vin să le cumpere, ne vom face o idee asupra modalităților prin care aceștia își exprimă cultura veche de câteva secole. Piața este considerată ca cea mai pitorească atracţie a oraşului, unde spectacolul oferit de oamenii şi obiceiurile locului este unic, fiind renumită pentru muzicanții, acrobații, îmblânzitorii de șerpi, povestitorii sau prezicătorii care fac spectacol, dar și pentru restaurantele și terasele din zona unde vom putea gusta din preparatele tradiționale marocane. Vom vedea apoi Grădinile Menara, construite în sec. al XII-lea de către califul berber Abd al-Almohad Mu'min, mare parte a grădinii fiind ocupată de livezi de măslini, chiparoşi şi alţi pomi fructiferi, Mormintele Sultanilor Saadieni, o grădină - cimitir în care se odihnesc peste 150 de prinţi şi membri ai familiei regale, Palatul Bahia, care a servit drept palat rezidenţial al vizirului Marrakech-ului, Bab Agnau, cea mai veche poartă care face parte din zidul care înconjoară oraşul şi bazarul oraşului. Vom fi apoi transferaţi pentru cină și cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Marrakech – Essaouira – Marrakech
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion
  • Obiective:  Timp liber în Marrakech pentru vizite și activități individuale
  • Optionale:  Cină ca în poveștile orientale Essaouira Tur de oraş Fortificaţiile impresionante Portul pescăresc şi medina Explora souq-ului local Cina la Restaurant Chez Ali Spectacol folcloric
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber în Marrakech pentru vizite și activități individuale sau excursie opţională de o zi la Essaouira, oraş portuar pe coasta Oceanului Atlantic şi totodată staţiune de litoral, renumit pentru Medina sa cu ziduri fortificate, numită anterior Mogador, nume care provine de la cuvântul fenician „Migdol” şi care înseamnă „o mică cetate”, aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vă veți convinge la fața locului de ce Essaouira este numită „bijuteria Atlanticului” de pe vremea când Orson Welles a filmat aici în anul 1949 scene din celebra producție cinematografică Othello. Veți face un tur de oraş însoţiţi de ghidul local, alături de care veți vedea fortificaţiile impresionante, portul pescăresc şi medina, veți explora souq-ul local, veți descoperi străduţele înguste, străjuite de vechile ziduri ale medinei, care i-a inspirat pe marii muzicieni precum Jimmy Hendrix sau Cat Stevens şi veți colinda magazinele în căutare de suveniruri specifice, precum cele prelucrate din lemn de thuya. Întoarcere la Marrakech. Seara, opţional transfer în afara orașului pentru o cină ca în poveștile orientale, la celebrul Restaurant Chez Ali, amenajat în corturi tradiționale unde vom asista la un spectacol folcloric susținut de formații reprezentând diferite regiuni ale Marocului. Cazare la Hotel Zalagh Kasbah 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Marrakech – Frankfurt – Bucureşti
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Mic dejun. Vom avea timp liber la dispoziție pentru vizite individuale și cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 4371 (15:30 / 19:20), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1422 (20:30 / 23:50).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Marrakech şi Casablanca – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 9 nopţi cazare în hoteluri de 5* şi 4*
  • mesele menţionate în program: 9 mic dejunuri, 1 dejun şi 7 cine
  • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
  • ghid local pentru toată perioada excursiei
  • vizitele şi intrările la obiectivele menţionate în program
  • biletele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program (mai puțin Moscheea Hassan II)
  • excursie cu autovehicule 4x4 în Deșertul Sahara și plimbare cu cămile
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

vezi mai multe

  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 290 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
  • cină festivă de Revelion: 135 euro/pers. (supliment obligatoriu)
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • băuturile în cadrul dejunurilor sau cinelor (alcoolice sau non alcoolice)
  • bacşişuri: 45 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de 20 participanți și se vor achita la agenție; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: • cină cu spectacol tradiţional marocan la Restaurantul “Chez Ali” din Marrakech: aprox. 50 euro/pers. (se achită din țară) • intrare în Moscheea Hassan al II-lea: aprox. 13 euro/pers. (se achită la fața locului) • excursie de 1 zi la Essaouira cu ghid local și însoțitor de grup: aprox. 40 euro/pers. (se achită din țară)
  • RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Tarif
Tarif camera single
- 1 adult
27 Dec - 06 Jan, 2023
EUR184000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
27 Dec - 06 Jan, 2023
EUR318000EUR